Răspunsul Comisiei de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă a Ministerului Sănătății generat ca urmare a întrevederii între ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Președintele Comisiei de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă a Ministerului Sănătății, prof. univ. dr. Cristian Radu Jecan, Vicepreședintele Comisiei, prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu și Mihai Matei, reprezentantul companiei Software Essensys It:
„Vă informăm că în urma analizării utilității clinice a aplicației „First Aid Burn” în cadrul Comisiei de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă a Ministerului Sănătății cât și a discuțiilor pe această temă, cu medici din toate unitățile de îngrijire a pacienților cu arsuri din țară, s-a ajuns la următoarele concluzii:
S-a încercat stabilirea locului pe care poate să îl ocupe această aplicație în tratamentul pacienților cu arsuri, mai exact cine o poate utiliza asfel încât să aducă un beneficiu în evoluția pacientului ars.
Am exclus din start folosirea ei în centrele specializate în tratamentul pacienților cu arsuri. Acestea au în structură personal medical care are cunoștințele și experiența necesare pentru realizarea unei corectări adaptate în dinamică a tulburărilor hidroelectrolitice și acidobazice asociate acestei patologii.
Reechilibrarea hidroelectrolitică a unui pacient cu arsuri extensive de la momentul producerii accidentului, până la primirea acestuia într-o UPU se face pe baza unor formule de reechilibrare rapide care sunt cunoscute de către personalul care îi transportă în condiții specifice. Aceste cunoștinte sunt dobândite atât în cadrul modulului obligatoriu de chirurgie plastică din anul 6 (UMF Carol Davila) cât și în cadrul pregătirii de specialitate în medicina de urgență.
Singurul loc în care și-ar fi putut găsi utilitatea sunt Unitățile de Primiri Urgențe. În aceste structuri pacientul ars trebuie să stea cât mai puțin timp posibil după care să fie redirecționat către o structură specializată. Folosirea aplicației mai sus menționate în UPU este greu de realizat, deoarece completarea schemei de arsură necesită o debridare chirurgicală corectă prealabilă a leziunilor (realizată în sala de operație) și o experiență din partea utilizatorului în diagnosticarea profunzimii acestora. Utilizarea ei incorectă ar duce la erori de diagnostic și tratament ce vor influența evoluția pacientului și vor avea potențiale implicații medico-legale. Aspectele de mai sus se referă la arsurile de gravitate medie și mare, la cele minore devenind nerelevante. Astfel asigurarea transportului într-o structura de îngrijire a arsurilor, în timpul cel mai scurt cu putință devine prioritar, timp în care se poate iniția si mai ales consemna echilibrarea hidroelectrolitică de bază, cu monitorizarea debitului urinar.
O altă problemă identificată este legată de protecția datelor pacientului care ar trebui introduse în această aplicație precum și modalitatea de obținere a acordului de utilizare a acestora.
Din discuțiile avute cu dezvoltatorul/producătorul, reiese că în mare măsură programul prezent reproduce o altă aplicație deja existentă în limba franceză (accesibil pe dispozitivele mobile, în format gratuit și premium, contra cost). Considerăm că trebuie clarificat de către structurile abilitate aspectele legate de originalitatea aplicației și legalitatea diseminării ei în acest context.
Menționăm că la discuții au fost prezenți 10 din cei 12 membri ai comisiei, dintre care 2 se regăsesc și în componența Comisiei Multidisciplinare pentru Arsuri a MS (cf. OMS 743/27.05.2021). Aplicația precum și datele de logare în vederea utilizării au fost transmise către membrii comisiei, care au avut la dispoziție 1 săptămână pentru evaluarea acesteia.”
Precizăm că textul din ghilimele reprezintă punctul de vedere al Comisiei de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.