Carieră

Anunț concurs - Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” Bucureşti

- Medic primar, specialitatea anatomie patologică

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” Bucureşti organizează concurs pentru ocuparea unui post de medic primar, specialitatea anatomie patologică în cadrul Serviciului anatomie patologică– un post pe perioadă determinată – timp de lucru - 6 ore/zi, 30 ore/săptămână. Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul medicină generală; - Certificat de medic primar, în specialitatea anatomie patologică, eliberat de Ministerul Sănătății; - Certificat de membru, cu avizul de liberă practica la zi – Colegiul Medicilor din România. Actele necesare sunt: 1. FORMULAR DE ÎNSCRIERE LA CONCURS; 2. COPIA DE PE DIPLOMA DE LICENȚĂ ȘI CERTIFICATUL DE MEDIC PRIMAR (însoțit de suplimentul la diplomă); 3. COPIE A CERTIFICATULUI DE MEMBRU al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; 4. DOVADA/ÎNSCRISUL din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art. 39 ali. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România; 5. ACTE DOVEDITOARE pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; 6. CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR - în original sau o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu certificatul de cazier judiciar în original, anterior datei de susținere probei scrise și/sau probei practice. 7. CERTIFICAT DE INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ – în original, din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; 8. ADEVERINŢĂ MEDICALĂ – în original, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii; 9. COPIA ACTULUI DE IDENTITATE sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; 10. COPIA CERTIFICATULUI DE CĂSĂTORIE sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; 11. CURRICULUM VITAE, model comun european; 12. DECLARAŢIE referitoare la acordul candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate. Data limită pentru depunere dosar este: 27.10.2026, ora 11:30. Dosarul se depune fizic la sediul din Str. Mircea Vulcănescu, nr.88 sector 1, București, între orele 07:30-11:30.
Anunț SUUMC Anatomie patologica publicare 20.10.2026.pdf

Share this page