Afaceri Europene

Pentru îndeplinirea obligaţiilor în domeniul sănătății care revin României în calitate de stat membru al UE, Direcţia Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Sănătății reprezintă structura de interfaţă între minister şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În domeniul afacerilor europene, Direcţia Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale deține rolul de coordonator instituțional privind dosarele de afaceri europene. Fundamentează, coordonează și asigură stabilirea și realizarea obiectivelor României ca stat membru al UE, participarea la procedurile decizionale ale UE și îndeplinirea obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru al acesteia. Coordonează, îndrumă și monitorizează activitatea structurilor de profil, a instituțiilor și autorităților centrale și teritoriale, aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Sănătății și îndeplinește următoarele atribuții:

a) coordonează, monitorizează și sprijină îndeplinirea obligațiilor care decurg din prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, a celorlalte angajamente rezultate din procesul de aderare, precum și din strategiile și programele naționale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene pentru domeniul sănătății;

b) asigură coordonarea activității în domeniul afacerilor europene în Ministerul Sănătății, precum și relația cu alte instituții europene și naționale, în domeniile de competență.

c) asigură coordonarea procesului de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară aflate în sfera de responsabilitate a Ministerului Sănătății cât și compatibilitatea proiectelor normative cu prevederile comunitare în vigoare.

d) sprijină Ministerul Afacerilor Europene în pregătirea reprezentării statului român în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și contribuie la formularea pozițiilor României în fața instituțiilor europene în procedurile precontencioase și contencioase, conform competențelor ministerului; reprezintă Ministerul Sănătății la reuniuni și grupuri de lucru pe acest domeniu;

e) inițiază proiecte de acte normative în domeniul propriu de activitate;

f) monitorizează progresul activităților în responsabilitatea Ministerului Sănătății stabilite prin Memorandumul Guvernului României privind urmărirea structurată de către autoritățile române a îndeplinirii angajamentelor care decurg din apartenența la Uniunea Europeană și raportează stadiul progresului către coordonatorul național;

g) monitorizează și coordonează activitățile la nivel instituțional privind extinderea țărilor care negociază aderarea la Uniunea Europeană;

h) asigură reprezentativitatea instituției la reuniunile de lucru ale grupului interministerial privind politica de cooperare pentru dezvoltare și politica de vecinătate în vederea gestionării sub coordonarea MAE a asistenței oficiale pentru dezvoltare prin programe și proiecte în statele vizate și consiliază direcțiile de specialitate în acest domeniu; asigură participarea la seminarii, simpozioane, conferințe, vizite de studiu, vizite pentru schimb de experiență, cursuri de perfecționare, în țară și străinătate, în domenii de interes pentru activitatea direcției.

Brexit

Procesul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit) a fost finalizat la 31 ianuarie 2020. Retragerea s-a efectuat în conformitate cu Acordul de Retragere, ratificat de ambele părţi, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. În textul documentului a fost prevazută o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020.

Sfârșitul perioadei de tranziție a marcat încetarea aplicării legislației europene în Marea Britanie.

Pe parcursul anului 2020, Uniunea Europeană și Regatul Unit au desfășurat negocieri pentru încheierea unui Acord privind relațiile viitoare.

La 24 decembrie 2020, Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au agreat un acord privind parteneriatul viitor (acord privind comerțul și cooperarea). Totodată, UE și UK au negociat două acorduri separate, cu privire la securitatea informațiilor (necesar pentru informațiile clasificate) și cooperarea în domeniul energiei nucleare.

Aceste documente pot fi accesate la adresa de internet:

https://ec.europa.eu/info/european-union-and-united-kingdom-forging-new-partnership/future-partnership/draft-eu-uk-trade-and-cooperation-agreement_en.

Pentru clarificari se poate consulta materialul Q&A elaborat de Comisia Europeană pe marginea noilor acorduri:

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/qanda_20_2532.

Pentru a fi resimțite cȃt mai ușor efectele perioadei următoare încheierii perioadei de tranziție, începând de la 1 ianuarie 2021, atât pentru românii din Marea Britanie, cȃt și pentru cetățenii britanici aflați în România, ca și pe întreaga perioadă de la declanșarea Brexit-ului, a existat o preocupare permanentă la nivelul instituțiilor cu atribuţii în domeniul sănătății pentru menţinerea asigurărilor serviciilor de sănătate și a evitării unor blocaje în privința accesului la medicamente și dispozitive medicale.

În acest context, respectȃnd linia procedurilor urmate în prezent de UE prin coordonarea inter-instituțională a Ministerului Afacerilor Externe, pe domeniul de activitate al Ministerului Sănătății au fost luate unele măsuri de pregătire adecvată a cetăţenilor, cu luarea în considerare a Comunicării Comisiei Europene – Pregătirea pentru schimbări, precum și avizele de pregătire elaborate la nivelul Uniunii Europene.

Materiale informative utile referitoare în privința asigurărilor de sănătate se pot găsi consultȃnd pagina oficială web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin accesarea link-ului: http://www.cnas.ro/page/brexit.html

Adresa de e-mail la care ne puteti contacta: brexit@ms.ro

Link-uri utile:

https://www.mae.ro/brexit

https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/2018-11-26_qa_citizens_rights_ro.pdf

Distribuiți această pagină