Comunicate de presă

Ministerul Sănătății pregătește proiecte de peste 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din subordine, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României

Astăzi, 5 octombrie 2022, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a trimis tuturor spitalelor din România un formular digital pentru evaluarea infrastructurii IT și a nevoilor în domeniu, în vederea optimizării programelor de digitalizare în concordanță cu nevoile reale din spitale.

”Proiectele importante din domeniul sănătății trebuie realizate în strânsă legătură cu profesioniștii care activează în spitalele din România, pentru identificarea nevoilor reale și adaptarea ghidurilor și a metodologiilor de finanțare în funcție de particularitățile sistemului” a declarat Ministrul Sănătății.

Aceste investiții au ca scop contribuția directă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, o mai bună administrare şi management al serviciilor de sănătate, respectiv  înlocuirea, acolo unde este cazul, a infrastructurii IT a spitalelor publice din România, dar și evoluția către noile sisteme de date și infrastructură digitală.

De asemenea, se urmărește dezvoltarea unor module informatice noi care să deservească activitatea Ministerului Sănătății și a instituțiilor din subordinea sa. Astfel, va fi demarat un proces de digitalizare, prin achiziționarea și instalarea de echipamente IT, echipamente pentru comunicații și echipamente conexe, licențe, dezvoltare de aplicații informatice aferente, dar și prin instruirea personalului tehnic la nivel local.

Distribuiți această pagină