Anunt concurs medic specialist, specialitatea chirurgie generala
Concurs de ocupare a postului vacant de medic specialist - specialitatea chirurgie generala
Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală organizează concurs de recrutare în condițiile prevăzute de art. IV alin. (1^1) sin OUG nr. 34/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea a două posturi vacante, funcții contractuale de execuție, de medic specialist, specialitatea medicină de familie, la Serviciul Cabinete Medicale Condițiile generale și specifice prevăzute în fişa postului: Nivelul studiilor: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalent de medic medicină generală, specializarea medicină de familie. Certificat de medic specialist confirmat în specialitatea medicină de familie. Vechime în specialitatea studiilor: minimum 4 (patru) ani. Condiţii necesare ocupării posturilor contractuale vacante: a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere la concurs, probă scrisă şi probă practică. Fiecare probă de concurs are caracter eliminatoriu. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidațíi declarațí admiși la etapa precedentă. Locul, data şi ora desfăşurării probelor: Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor depune dosarul de concurs până în data de 14.10.2026 inclusiv, la Serviciul Resurse Umane Salarizare, str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), camera 218, mail: mihaela.rosca@dasmclujnapoca.ro, telefon; 0732.550.982. Data, ora și locul organizării selecției dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare – 15.10.2026, ora 08.00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2. Data, ora şi locul organizării probei scrise: 05.11.2026, ora 10,00, municipiul Cluj-Napoca, Str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2. Data, ora şi locul organizării probei practice: 10.11.2026, ora 09,00, municipiul Cluj-Napoca, Str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2.
ANUNȚ concurs post vacant medic specialist.pdf
Concurs de ocupare a postului vacant de medic specialist - specialitatea chirurgie generala