Carieră

Anunț concurs - Institutul Clinic Fundeni

Concurs de ocupare a postului vacant de: Medic rezident an IV, specialitate medicină de laborator în cadrul Compartimentului de analize medicale hematologice

Institutul Clinic Fundeni organizează concurs în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr 166/2023 cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următorului post vacant: - 1 post : normă întreagă, Medic rezident an IV, specialitate medicină de laborator, în cadrul Compartimentului de analize medicale hematologice Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente: a. Formularul de înscriere la concurs prevăzut în anexa 2 la Hotărârea Guv. Nr. 1336/2022; b. Copia de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici stomatologi, farmacisti și, respectiv, adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c. Copie a cerificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d. Dovada/ înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin(1) lit. e) sau f), la art.541 alin. (1) lit d) sau e), respective la art 628 alin (1) lit d) sau e)din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art 39 alin (1) lit. c) sau d) din Legea nr 460/2003 privind exercitatrea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea. Organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România; e. Acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut în anexa 3 la Ordin; f. Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g. Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art 1 alin(2) din Legea nr 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor , precum și completarea Legii nr 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție social, precum și orice entitate publică sau private a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoanecu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; h. Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medical de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior demarării concursului; i. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate; j. Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; k. Curriculum vitae, model comun European.
Formular de înscriere.pdf
Anunț medic rezident an IV.pdf
Tematica si bibliografie_Medicina_de_laborator_medic rezident anul IV.pdf

Distribuiți această pagină