Anunt concurs Spital Municipal Rm. Sarat
Concurs ocupare posturi vacante medici specialisti
SPITALUL ORĂȘENESC „IOAN LASCĂR” COMĂNEȘTI ORGANIZEAZĂ CONCURS, în conformitate cu prevederile O.M.S. nr. 166/2023 coroborat cu O.M.S. nr.112/2024, H.G. nr. 1336/2022 și cu Memorandumul Ministerului Sănătății nr. CAZ 7219/ 29.07.2026 , pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului vacant, de medic specialist/primar, cu normă întreagă, perioadă nedeterminată, confirmat în specialitatea pediatrie, în cadrul Compartimentului Pediatrie. La concurs pot participa medici specialiști/primari cu drept de liberă practică, în specialitatea postului respectiv, care îndeplinesc următoarele condiții generale și specifice pentru ocuparea respectivei funcții: Condiții generale necesare pentru ocuparea postului: a) are cetățenie română sau cetățenia unui alt stat al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, cu modificările ulterioare. Condiții specifice necesare pentru ocuparea postului: - Diplomă de medic sau licență în medicină; - Certificat de medic primar/ specialist; - Certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, cu viza pe anul în curs; - Avizul anual privind exercitarea profesiei de medic; - Asigurare de răspundere civilă. Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va cuprinde următoarele documente: a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 2 la HG nr. 1.336/2022 b) copia de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, conform cerințelor postului; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr.3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) copia actului de identitate j) copia certificatului de căsătorie sau orice alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume k) curriculum vitae, model comun european; l) copie după Carnetul de Muncă sau adeverințe din care să reiasă vechimea în muncă și în specialitate; m) copie a chitanței de plată a taxei de concurs, în valoare de 200 lei Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, afișată pe site-ul Ministerului Sănătății. Concursul constă în următoarele etape: selecția dosarelor de înscriere și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin; b) proba scrisă; c) proba clinică sau practică, în funcție de specificul postului publicat la concurs. Calendarul de desfășurare a concursului: depunerea dosarelor de concurs- în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunț Relații suplimentare se obțin pe e-mail: secretariat@spitalulcomănesti.ro sau la telefon0234 374215 – int. 244/ 0733950820.
Anunt 5869 concurs Medic pediatru Vizat de CM BC.pdf