Anunt concurs - Spitalul Orasenesc Campeni
Concurs de ocupare a postului vacant de medic pneumolog
Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular “FOIŞOR”, scoate la concurs, 1 (unu) post vacant de medic specialist anatomie patologica in cadrul Serviciului de Anatomie Patologica. Cerintele minime necesare inscrierii sunt: a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; d) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei; e) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; f) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; g) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotararea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice; Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente: a) formularul de înscriere la concurs (se va completa în cadrul Compartimentului RUNOS); b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist; c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; k) curriculum vitae, model comun european. l) adeverinţa sau avizul de la medic psihiatru; m) copia certificatului de naṣtere; Data limita pentru depunerea dosarelor este 04.05.2026 ora 14.00. Dosarul de concurs se depune fizic la sediul spitalului din Bd.Ferdinand nr.35-37, sector 2 Bucuresti intre orele 7.00 – 15.00 la Compartimentul RUNOS, relatii suplimentare la tel.021.252.00.57/134.
Anunt concurs post vacant medic specialist anatomie patologica FS.pdf