Concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist specialitatea psihiatrie pediatrica
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, scoate la concurs 1 post de medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrica ( studii superioare) -1 norma, Secția Psihiatrie Pediatrie; Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt: diploma de licența în medicină; gradul de specialist în specialitatea psihiatrie pediatrica;vechime: stagiul de rezidentiat finalizat; Actele necesare inscrierii la concurs sunt: formular de înscriere la concurs, copie diploma de licenţă şi certificatul de confirmare ca medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrie; copie certificat de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003;acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, certificatul de integritate comportamentală; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;curriculum vitae, model comun european.Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia, tematica și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii Braşov, str. Nicopole nr.45 tel.0268-415130 int.160; www.spitalcopiibrasov.ro; Concursul se va organiza conform calendarului următor: • 01 aprilie 2026, ora 15.00: data limită depunere dosare la Comp. RUONS ; • 02 aprilie 2026, ora 12, rezultate selectie dosare inscriere; • 06 aprilie 2026, ora 9:00: proba scrisă; • 09 aprilie 2026, ora 9:00: proba clinica;
anunt concurs medic spec psihiatrie ped.pdf