Carieră

Anunt concurs - Spitalul Municipal Aiud

Concurs de ocupare a postului unic vacant de medic specialist în specialitatea medicină de laborator

ANUNȚ CONCURS Spitalul Municipal Aiud organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănatății nr.166/2023 a următorului post vacant unic : - un post vacant unic, funcţie contractuală de execuţie, normă întreagă, perioadă nedeterminată de medic specialist confirmat în specialitatea medicină de laborator, în cadrul Laboratorului de analize medicale Condiții generale de participare: a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europen, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene; b) cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Condiţii specifice de ocupare a postului:- Diplomă de licenţă în medicină de laborator;- Certificat de confirmare în gradul de medic specialist în specialitatea medicină de laborator;- Certificat de membru al Colegiului Medicilor- Aviz de liberă practică pentru anul în curs în specialitatea postului. Probele stabilite: a)selecția dosarelor de înscriere și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin; b) proba scrisă; c) proba clinică sau practică. Perioadă depunere dosare concurs din 04.09.2026 pâmă la 17.09.2026 inclusiv, ora 15,00 la Compartimentul RUNOS al unității, la sediul Spitalului Municipal Aiud, str. Spitalului, nr. 2. Selecția dosarelor de concurs - 21.09.2026. Proba scrisă - 25.09.2026, ora 10:00 la Sala de ședințe a Spitalului Municipal Aiud. Proba clinică/practică 30.09.2026, ora 10:00 la Sala de ședințe a Spitalului Municipal Aiud.Data publicării anunțului 03.09.2026 Perioada de depunere a dosarelor 04.09.2026–17.09.2026 ora 1500 Selectia dosarelor de concurs 21.09.2026 Afișare rezultate selecție dosare 21.09.2026 Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de concurs 22.09.2026 Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatul selecției dosarelor de concurs 23.09.2026 Proba scrisă 25.09.2026 ora 1000 Afișare rezultat proba scrisă 25.09.2026 Depunerea contestatiilor privind rezultatele la proba scrisă 28.09.2026 Afișarea rezultatelor la contestații privind proba scrisa 29.09.2026 Proba clinică/practică 30.09.2026 ora 1000 Afișarea rezultatelor la proba clinică/practică 30.09.2026 Depunerea contestatiilor privind proba clinică/practică 01.10.2026 Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatul la proba clinică/practică 02.10.2026 Afișare REZULTAT FINAL 05.10.2026
img-260901150232-001.pdf

Distribuiți această pagină