Concurs de ocupare a postului vacant de medic specialist în specialitatea pneumologie
Spitalul Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian” Rădăuți, cu sediul în municipiul Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 34A, jud. Suceava organizează concurs, în temeiul Ordinului 166/2023, pentru ocuparea unui post de medic specialist confirmat în specialitatea pneumologie, post vacant în Secția Pneumologie, perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 7 ore zilnic. Condiții specifice: Nivelul studiilor – studii superioare – medicină, specializare pneumologie; Vechime în specialitate – nu este cazul. III. Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente: a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (HG nr. 1.336/2022); b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist; c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; k) curriculum vitae, model comun european; Dosarele de concurs se depun la sediul spitalului din Rădăuți, str. Calea Bucovinei, nr. 34A, la Serviciul RUNOS, în perioada 22.09.2026 – 05.10.2026, între orele 13:00 – 15:00.
Anunt concurs medic specialist pneumologie.pdf