Concurs de ocupare a postului vacant de: medic specialist, medicină de familie
Unitatea militară 01969 cu sediul în strada Aviatorilor, nr. 2, Loc. Luna, județul Cluj, scoate la concurs un post, cu normă întreagă, de medic specialist, confirmat în specialitatea medicină de familie, în cadrul Cabinetului medical al Unităţii Militare 01969 Câmpia Turzii. Condiţiile generale pentru ocuparea postului sunt: 1. deţinerea cetăţeniei române şi a domiciliului în România; 2. cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit; 3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; 5. deţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; 6. îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei; 7. persoana care doreşte să candideze trebuie să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea postului, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; 8. persoana care doreşte să candideze trebuie să nu execute o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; 9. persoana care doreşte să candideze să nu fi comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt: 1. să fie absolvent cu diplomă de licenţă, al unei instituţii de învăţământ superior medical acreditate; 2. să deţină certificat de medic specialist în specialitatea medicină de familie; 3. să deţină certificat de membru al colegiului de profil cu drept de liberă practică, potrivit reglementărilor în vigoare, vizat la zi; 4. să deţină poliţă de asigurare malpraxis valabilă; 5. să nu fi fost sancţionat de către Colegiul medicilor; 6. nivelul de acces la informaţii clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admis”; 7. abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: atenţie, comunicativitate, sociabilitate, flexibilitate, spirit de observaţie, capacitate de lucru în echipă. Dosarele se depun la sediul UM 01969 Câmpia Turzii în perioada 16.03.20226 - 27.03.2026, ora 15.30.
20260306_N_xxx_Anunt_concurs_medic_de_familie2026Publicare[01969].pdf