Carieră

- medic şef, grad profesional specialist medicină de familie, funcţie militară

UNITATEA MILITARĂ 01471 DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, scoate la CONCURS următorul post vacant: - medic şef, grad profesional specialist medicină de familie, funcţie militară.

Candidaţii declaraţi câştigători în urma concursului vor fi chemaţi/rechemaţi în activitate, în corpul ofiţerilor şi vor dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile şi obligaţiile care decurg din aceasta, conform Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. Gradul funcţiei – căpitan, gradul maxim care poate fi obţinut la chemarea în activitate – căpitan. Condiţiile generale pentru selecţionarea candidaţilor în vederea chemării/rechemării în activitate, în corpul ofiţerilor sunt cele prevăzute de art.1, alin. (1), din Anexa 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 70/25.05.2016, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421/2016. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1, alin. (1) lit. a), c), e) – g), i), i1), i2) şi j) se declară pe propria răspundere, în cuprinsul cererii de înscriere la selecţie. Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt următoarele: -sunt absolvenți cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior medical acreditată; -deţin certificat de membru al colegiului de profil cu drept de liberă practică, potrivit reglementărilor în vigoare; -sunt confirmați ca medici în specialitatea medicală medicină de familie, nu au fost sancţionați și nu se află sub efectul vreunei sancţiuni dintre cele prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -deţine grad cel mult egal cu gradul de căpitan; -respectă principiul potrivit căruia militarii nu pot fi subordonaţi altora cu grade inferioare; -respectă principiul potrivit căruia ofiţerii în activitate, proveniţi în condiţiile art. 36 alin. 1 lit. e), g) şi k) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, pot încadra funcţii prevăzute în statele de organizare cu gradul de cel mult locotenent-colonel/similar, cu excepţia situaţiilor în care, prin Ghidul carierei militare, se prevede altfel; -deţin o vechime de 5 ani în specialitatea studiilor corespunzătoare ocupării postului vacant de medic şef, grad profesional specialist medicină de familie, calculată de la data confirmării şi încadrării ca specialist, fără a se lua în calcul perioada rezidenţiatului. Candidaţii declaraţi „admis” în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la preselecţie și a selecției dosarelor de concurs vor parcurge 3 (trei) probe eliminatorii de aptitudini, în perioada 03-13.08.2026 conform planificărilor comunicate ulterior, ce se vor desfăşura în următoarea ordine: - evaluarea psihologică; - evaluarea nivelului pregătirii fizice; - examinarea medicală. Evaluarea psihologică se desfăşoară la Centrul de investigaţii socio-comportamentale (U.M. 02500 București, Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 13, sector 6) și evaluarea nivelului pregătirii fizice se desfăşoară la sediul Statului Major al Forțelor Terestre (U.M. 02490 București, str. Drumul Taberei, nr. 7H, sector 6). Baremele pentru evaluarea nivelului pregătirii fizice sunt cele prevăzute la pct. 3 din Anexa 5 la Regulamentul educației fizice militare aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 149 din 13.12.2012, cu modificările și completările ulterioare, conform grupei de vârstă din care fac parte candidații, astfel: Flotări(repetări): Grupa I – 31 M/ 12F Grupa a II-a – 27M/ 9F Grupa a III-a – 23M/ 7F Grupa a IV-a – 17M/ 6F Abdomene(repetări) Grupa I – 35M/F Grupa a II-a – 30M/F Grupa a III-a – 25M/F Grupa a IV-a – 20M/F Alergare 3.000 m(timp – minute, secunde) Grupa I – 16’15″M/ 18’15″F Grupa a II-a – 17’00″M/ 19’00″F Grupa a III-a – 18’00″M/ 20’00″F Grupa a IV-a – 19’00″M/ 22’00″F * grupa I – până la vârsta de 30 de ani; grupa II – de la 30 la 35 de ani; grupa III – de la 35 la 40 de ani; grupa IV – de la 40 la 45 de ani. Examinarea medicală se desfășoară la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Popescu” Focșani iar rezultatele se completează în Fișa de examinare medicală – tip M.Ap.N. pusă la dispoziție de U.M. 01471, pe baza antecedentelor personale patologice, iar costurile acesteia se suportă de către fiecare candidat. În termen de o zi lucrătoare de la primirea fişelor de examinare medicală, candidaţii le depun la U.M. 01471 pentru a fi ataşate la dosarul de candidat.
20260714_N_Anunț concurs M70.pdf

Distribuiți această pagină