Anunț concurs - Unitatea Militară 01020 Dej
Concurs de ocupare a unui post de personal civil contractual - Medic stomatolog în cadrul cabinetului de medicină dentară
ANUNȚ Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila organizează concurs pentru ocuparea pe durata nedeterminată a 1 (unui) post vacant de execuție, cu normă întreagă, de Medic specialist (S) în specialitatea Radiologie- Imagistică Medicală în cadrul Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală (CT), în conformitate cu prevederile O.M.S nr. 166/ 2023 și cele ale O.M.S nr. 1470/ 2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente: a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul anunt; b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist; c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; k) curriculum vitae, model comun european. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sanătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis in condițiile legii. l) curriculum vitae, model comun european. Concursul se va desfășura la sediul unității din Str. R.S. Campiniu nr. 21, Jud. Brăila, conform calendarului de mai jos: - Publicarea anunțului de concurs: 18.06.2026; - Depunerea dosarelor de concurs: 19.06.2026- 02.07.2026, 09:00- 12:00; - Selecția dosarelor de concurs și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (D): 03.07.2026- 06.07.2026; - Afișarea rezultatului selecției dosarelor: 07.07.2026; - Depunerea contestațiilor la rezultatul selecției dosarelor: 08.07.2026, în intervalul orar 09:00- 12:00; - Soluționare contestații și afișarea rezultatelor la contestații: 09.07.2026; - Susținerea probei scrise și a probei practice: 10.07.2026, ora 09:00- proba scrisă, ora 13:00- proba practică; - Afișarea rezultatului probei scrise și a probei practice: 13.07.2026; - Depunerea contestațiilor la proba scrisă si la proba practică: 14.07.2026, 09:00- 12:00; - Afișarea rezultatului final: 15.07.2026.
anunt cu semnaturi.pdf
Concurs de ocupare a unui post de personal civil contractual - Medic stomatolog în cadrul cabinetului de medicină dentară
Concurs de ocupare a unui post vacant de medic specialist-psihiatrie pediatrica din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Alexandria
1 post de medic primar confirmat în orice specialitate medicală, având atestat de studii complementare în Îngrijiri Paliative