MEDIC SPECIALIST COMP. PEDIATRIE - SPITAL HUSI
MEDIC SPECIALIST COMP. PEDIATRIE - SPITAL HUSI
Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila organizează concurs pentru ocuparea pe durata nedeterminată a 1 (unui) post vacant de execuție, cu normă întreagă, de Medic specialist (S) în specialitatea Epidemiologie în cadrul Compartimentului de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale (CPIAAM), în conformitate cu prevederile O.M.S nr. 166/ 2023 și cele ale O.M.S nr. 1470/ 2011. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente: a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul anunt; b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist; c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane; h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; k) curriculum vitae, model comun european. Dosarele de concurs se depun la Serviciul Resurse Umane al Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila din Str. R.S. Campiniu nr. 21. Concursul se va desfășura la sediul unității din Str. R.S. Campiniu nr. 21, Jud. Brăila, conform calendarului de mai jos: - Publicarea anunțului de concurs: 25.09.2026; - Depunerea dosarelor de concurs: 28.09.2026- 09.10.2026, 09:00- 12:00; - Selecția dosarelor de concurs și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (D): 12.10.2026- 13.10.2026; - Afișarea rezultatului selecției dosarelor: 14.10.2026; - Depunerea contestațiilor la rezultatul selecției dosarelor: 15.10.2026, în intervalul orar 09:00- 12:00; - Soluționare contestații și afișarea rezultatelor la contestații: 16.10.2026; - Susținerea probei scrise și a probei practice: 22.10.2026, ora 10:00- proba scrisă, ora 14:00- proba practică; - Afișarea rezultatului probei scrise și a probei practice: 23.10.2026; - Depunerea contestațiilor la proba scrisă si la proba practică: 26.10.2026, 09:00- 12:00; - Afișarea rezultatului final: 27.10.2026. Tematica și bibliografia de concurs, anexe ale anunțului, vor fi afișate pe site-ul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0239 613 665, Serviciul Resurse Umane al Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, interior 162, și pe site-ul unității sanitare www.spitalultbcbr.ro.
Epidemiologie_tematica_si_bibliografie.pdf
MEDIC SPECIALIST COMP. PEDIATRIE - SPITAL HUSI