Spitalul Clinic ,,Prof. Dr. Theodor Burghele’’

Șos. Panduri, nr. 20, Sector 5, București
Spital clinic

Înfiinţarea spitalului, hotărâtă în anul 1939, a devenit realitate la 2.02.1948, când a început activitatea de îngrijire a bolnavilor la singura clinică existentă iniţial Clinica I-a de Chirurgie şi Urologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, iar din martie 1949 a Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti.

Înfiinţarea spitalului, hotărâtă în anul 1939, a devenit realitate la 2.02.1948, când a început activitatea de îngrijire a bolnavilor la singura clinică existentă iniţial Clinica I­-a de Chirurgie şi Urologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, iar din martie 1949 a Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti.

Conducerea clinicii şi a spitalului a fost exercitată, apoi exclusiv, de către profesorul Theodor Burghele, ca şi muncă de conducere a I.M.F. (1955-1969), a Ministerului Sănătătii (1969-1975) şi a Academiei Române (1976­-1977).

În anii ‘60 s-au intensificat pregătirile pentru realizarea transplantului renal. Au fost specializaţi peste hotare: S.U.A., Marea Britanie, Franţa – o serie de medici din clinică: Eugen Proca, Mihai Neagoe, Dragoş Momiceanu, Dan Costescu, Cezar Vlad, s-au făcut transformările necesare pentru blocul operator, camere sterile şi dependinţe, la etajul 1 din aripa de vest a spitalului.

În anul 1959 a fost efectuată prima hemodializă din țară şi din sud-estul Europei de către Eugen Proca, Sergiu Crivda şi Mihai Neagoe şi a fost înfiinţată o secţie specială pentru această activitate. Secţia a functionat în spatiul ocupat acum de farmacia spitalului şi în parte de secţia de medicină nucleară. Această secţie cu activitate amplă şi având rezultate remarcabile, a fost desfiinţată la scurt timp după decesul profesorului Theodor Burghele (iunie 1977), când au început lucrările de extindere şi modernizare a secţiei de medicină nucleară, ultrasunete și RMN.

În anii ‘90 a urmat înfiinţarea secţiei de endourologie – bloc operator endourologie format din patru săli de operație şi de litotriţie extracorporeală, iniţiată de Profesorul Valentin Neagu şi realizată plenar de Profesorul Niculae Noica.

De-a lungul anilor, Spitalul Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele” și-a câștigat renumele ca spital destinat în special tratamentului patologiei urologice, fiind singurul spital din București de acest tip. În zilele de astăzi, spitalul tratează patologia urologică a pacienților din București și nu numai, pacienți din întreaga țară adresându-se Spitalului Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele pentru tratament.

În prezent, în Spitalul Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele” funcționează patru Săli de chirurgie endoscopică urologică: două Sali de operație pentru enodurologie înaltă – utilizate pentru tratamentul endoscopic al litiazei renale și două pentru endourologie joasă utilizate pentru tratamentul endoscopic al patologiei uretrale, prostatice și a vezicii urinare și un bloc operator cu patru săli de operație pentru chirurgie deschisă și laparoscopică, unde se desfășoară servicii medicale de chirurgie oncologică, tratamentul chirurgical al adenomului de prostată, vezică de substituție ( după cistectomie radicală), tratament curativ al cancerului de prostată- prostatectomie radicală, chirurgia reconstructivă și plastică a aparatului urinar, chirurgia glandei suprarenale, chirurgia deschisă a litiazei aparatului urinar, laparoscopie urologică, uro –ginecologie, tratamentul complex al incontinenței de urină la femeie.

În cadrul spitalului se realizează întreaga gamă de intervenții recomandate de Ghidurile Internaționale pentru tratamentul endoscopic al litiazei renale: ureteroscopie rigidă cu litotriție pneumatică, ultrasonică, laser, ureteroscopie flexibilă cu litotriție laser, nefrolititomie percutanată cu litotriție pneumatică, ultrasonica și laser.

Spitalul Clinic ,,Prof. Dr. Theodor Burghele’’ a fost decorat în anul 2018 (03.04.2018) cu medalia și diploma,, Meritul Sanitar’’ în grad de ,,Ofițer’’, pentru întreaga sa activitate de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical și are în prezent 311 paturi distribuite în 7 secții ce acoperă ca spectru de specialități: secția de urologie I, secția de urologie II, secția de urologie III, cardiologie, medicină internă, ATI, compartiment terapie intensivă coronarieni, spitalizare de zi - oncologie medicală.

Spitalul Clinic “Prof. Dr.Theodor Burghele” este una din clinicile de urologie universitare din Bucuresti, ce desfășoară activități de învățământ universitar, și postuniversitar pentru pregătirea continuă a cadrelor medicale, a studenților, rezidenților, doctoranzilor și masteranzilor dar și cercetare științifică medicală menită să consolideze calitatea actului medical și Centru de Excelentă și instructaj EBU (European Board of Urology) pentru tratamentul litiazei renale

De asemenea în cadrul spitalului se află Ambulatoriu integrat cu cabinete în specialitățile: urologie, cardiologie, medicină internă, cabinet echografie.

La acestea se adaugă posibilitatea de investigare cu aparatură modernă și performantă laborator radiologie și imagistică medicală, laborator medicină nucleară,

laborator explorări funcționale, RMN, scintigraf, ecograf pentru explorarea aparatului urinar și genital cu posibilitatea de puncție – biopsie și drenaj ecoghidat, precum și aparat pentru Litotriție Extracorporeală cu Unde de Șoc.

Conform Ministerului Sănătății Spitalul Clinic ,,Prof. Dr. Th. Burghele,, este încadrat la clasificarea IIM, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, modificat de Ordinul nr. 441/2015 și a fost acreditat Ciclul I de acreditare, în baza Ordinului Președintelui ANMCS nr. 603 din 29.09.2016 privind aprobarea categoriilor de acreditare a unităților sanitare cu paturi aferente primului ciclu de acreditare și a modelului certificatului de acreditare a unităților sanitare cu paturi.

Alte unități din București:
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“
Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”
Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii “Dr. Nicolae Robănescu”
Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sfântul Stelian
Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie București
Institutul Național pentru sănătatea mamei și copilului “Alessandrescu-Rusescu”
Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof.Dr.C.C.Iliescu”
Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare
Institutul Clinic Fundeni
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta
Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”
Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. Dr. N. C. Paulescu”
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București
Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”
Institutul de Fonoaudiologie si Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. Dr.D.Hociotă"
Spitalul Clinic de Urgență București
Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni
Spitalul Clinic “Dr. I Cantacuzino”
Spitalul Clinic Nr. 1 C.F.WITTING București
Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri ( S.C.U.C.P.R.A)
Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”
Spitalul Clinic ,,Prof. Dr. Theodor Burghele’’
Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București
Spitalul Clinic Colentina
Spitalul Clinic Colțea
Spitalul Universitar de Urgență Elias
Spitalul Clinic Filantropia
Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie si TBC Osteoarticular Foișor
Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan” București
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” București
Spitalul Clinic “Sf. Maria”
Spitalul Clinic De Urgență “ Sf.Pantelimon”
Spital Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr.Victor Babeș”
Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
Spitalul Clinic CF Nr. 2 București
Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca"
Spitalul Universitar de Urgență București