Cei 170 de ani de la întemeierea primului edificiu spitalicesc din Gorj constituie un moment ce implică un deosebit respect pentru trăirea predecesorilor, dar și convingerea că doar continuitatea și dezvoltarea proiectelor inițiate de aceștia, dar și de cei de astăzi, pot asigura ridicarea spitalului la standarde europene.
Iată de ce, avem obligația de a ne reaminti de cei care au stat la baza ridicării unui nou lăcaș de sănătate, remarcabile personalități: Dimitrie Culcer, Carol Davila, Nicolae Hasnas, Adrian Poenaru, Corneliu Adamesteanu, Grigore Lupescu, Grigore Șerbănescu, Dumitru Butulescu, Constantin Davidescu, etc.
Spitalul Tg-Jiu îsi află originea prin anul 1844, orașul nostru având o populație de aproximativ 2000 de locuitori în această perioadă. Medicul orașului era dr. Dimitrie Culcer. La 6 martie 1846 se înființează, oficial, Spitalul din Tg-Jiu, prin încheierea unui contract de închiriere între Primăria orașului Tg-Jiu si Nicolae Protopopescu pentru a pune la dispoziție casele sale din strada Poștei (actualmente Tudor Vladimirescu). Dr. Dimitrie Culcer este primul medic de spital din județul Gorj. Se organizează Comitetul Spitalicesc format din dr. Dimitrie Culcer și alte personalități importante ale orașului. Inițial, spitalul era destinat bolnavilor cu boli venerice, apoi s-au internat și alte categorii de bolnavi : accidentați, cu boli intercurente, cu traumatisme deschise, etc.
În 1975 se inaugurează sub conducerea dr. Constantin Davidescu, director Direcția Sanitară Gorj, o nouă construcție spitalicească (cunoscută sub denumirea de Spitalul 700), în partea de sud a orașului Tg-Jiu, fiind cuplată cu policlinica, aceasta aflându-se sub îndrumarea dr. Florea Albăstroiu, care până atunci funcționa în clădirea actualului sediu al Primăriei Tg-Jiu, cu următoarele secții :
– secția medicală I (dr. Gheorghe Vodislav)
– secția medicală existentă în cadrul spitalului din strada Tudor Vladimirescu devine secția medicală II (dr. Dumitru Cretan, dr. Sanda Mischie, dr. Titu Lăzăroiu, dr. Maria Dobran, iar în prezent dr. Iulia Lunceanu)
– secția chirurgie generală (condusa de dr. Ion Găvănescu, iar ulterior de dr. Gheorghe Constantinescu) în cadrul căreia doctorul Florin Bradișteanu împreună cu doctorul Gheorghe Găvănescu abordează afecțiuni nu numai ale toracelui (cavitate abdominală și cavitate toracică), ci și boli care aparțin aparatului locomotor (ortopedie și traumatologie), neurochirurgie, chirurgie cardio-vasculară; în timpul conducerii secției de către dr. Gheorghe Constantinescu se organizează un compartiment de ortopedie și traumatologie, de care se ocupă inițial dr. Alexandru Călin, apoi dr. Constantin Șișiroi, medic primar ortopedie și traumatologie
– secția obstetrică-ginecologie este condusă de dr. Vasile Sgarbura, predecesorul doctorului Aurelian Popescu
– secția pediatrie, condusă inițial de dr. Ion Voiculescu, apoi de dr. Dumitru Butulescu
– secția neonatologie, ce funcționează pe lângă secția obstetrică-ginecologie, condusă inițial de dr. Irina Pătrășcoiu, apoi de dr. Adina Șerban
– serviciu laborator, sub îndrumarea dr. Titu Dobroiu
– serviciu radiologie, sub conducerea dr. Constantin Voiculescu
– secția terapie-intensivă, inițial condusă de dr. Virgil Niculescu, iar ulterior de dr. Maria Iosefina Șerban
SPITAL NR. 1 - Str. A. I. Cuza, nr. 1, Târgu Jiu, Jud. Gorj
SPITAL NR. 2 - Str. Tudor Vladimirescu, nr. 17, Târgu Jiu, Jud. Gorj
SPITAL NR. 3 - Str. Progresului, nr. 18, Târgu Jiu, Jud. Gorj