Unitatea este înscrisă în procesul de acreditare ANMCS, conform prevederilor Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, este încadrată în categoria a II-a conform criteriilor pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, deține categoria I: nivel de competență extinsă pentru Secția ATI și nivelul 3 de ierarhizare a Maternității (Staționarului III).
În prezent are 4470 angajați, 495 medici de înaltă calificare, 1108 medici rezidenți, 1526 asistenți medicali. Activitatea se desfășoară în 7 locații, 42 secții și 7 compartimente, cuprinzând peste 50 de specializări, 12 laboratoare și 1865 paturi.
Spitalul asigură asistenţă medicală de specialitate la peste 221.000 locuitori din municipiul Oradea, respectiv la peste 617.000 locuitori ai judeţului pentru unele specialităţi. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea are o adresabilitate pe o arie extinsă, în judeţ şi în judeţele limitrofe.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea este dotat cu aparatură de înaltă performanţă în domeniu, corespunzătoare tuturor standardelor de calitate şi certificărilor de conformitate acordate de către firmele producătoare şi avizate de Ministerul Sănătăţii. Spitalul este dotat cu: RMN, CT, angiograf, Angio- CT, mamograf cu tomosinteză, aparate de radiologie digitală, Aparate radiologie mobile, ecografe, osteodensitometru – DEXA, aparatură pentru test de efort, ecograf Doppler, defibrilatoare, ECG computerizat de înalta fidelitate, ecocardiograf, aparatură de înaltă performanţă pentru analize de laborator (analizor automat de biochimie, linie automată de microbiologie, sistem complet automatizat de producere a probelor biologice din laborator şi sistem de transport), şi toate celelalte echipamentele medicale necesare acordării asistenţei medicale de specialitate.
În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea se derulează aproximativ 30 de programe naționale de sănătate și acțiuni prioritare.
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), una dintre cele mai moderne din țară, fiind dotată cu un sistem de telemedicină, prin care se ţine legătura cu toate unitățile sanitare din Bihor, precum și un heliport, fiind primul heliport din România construit pe clădirea unei unități medicale.