Anunț concurs - Unitatea Militară 01020 Dej
Concurs de ocupare a unui post de personal civil contractual - Medic stomatolog în cadrul cabinetului de medicină dentară
Spitalul Municipal de Urgenta Pașcani, cu sediul in Pașcani, str. Grădiniței nr. 5, organizează concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 166/26.01.2023 pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante, perioada nedeterminata: - un post vacant, cu normă întreagă (7 ore/zi) de medic specialist în specialitatea cardiologie, în Compartimentul cardiologie din cadrul secției medicina interna Pentru a ocupa un post vacant dintre cele prevăzute mai sus, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Condiții generale: a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Condiții specifice: - diploma de licență in domeniul medicina - certificat de medic specialist in specialitatea cardiologie - Certificat de membru Colegiul Medicilor si viza pe anul in curs - Asigurare de malpraxis Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (HG nr. 1.336/2022), conform Anexei la anunț; b) copia de pe diploma de licență și certificatul de medic specialist in specialitatea postului; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs, asigurarea de malpraxis; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire Dosarele se depun fizic la sediul Spitalului Municipal de Urgenta Pașcani in perioada 22.06.2026 - 03.07.2026 intre orele 10-15 Concursul se va desfășura după cum urmează: 1. selecția dosarelor pentru înscriere – in data de 07.07.2026 2. proba scrisă - 15.07.2026, ora 9,30 3. proba clinica/practică, - in data de 20.07.2026, ora 9,30. Relații suplimentare se pot obține de la Compartimentul RUNOS al unității, tel. 0232763600 int. 110/143.
Anunt concurs medic cardiolog.pdf
Concurs de ocupare a unui post de personal civil contractual - Medic stomatolog în cadrul cabinetului de medicină dentară
Concurs de ocupare a unui post vacant de medic specialist-psihiatrie pediatrica din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Alexandria
1 post de medic primar confirmat în orice specialitate medicală, având atestat de studii complementare în Îngrijiri Paliative