Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuta" Cluj-Napoca

CLUJ-NAPOCA, STRADA REPUBLICII Nr. 34-36
Institut oncologic

Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1929 de Prof. Dr. Iuliu Moldovan sub denumirea de „Institutul pentru Profilaxia şi Tratamentul Cancerului” şi este unul din primele centre medicale de profil din Europa, fiind totodată prima mare unitate de cercetare care şi-a luat ca obiectiv principal înscris în titulatură „studiul profilaxiei cancerului” într-o vreme în care însăşi noţiunea de profilaxie era vag conturată.

Institutul asigură servicii medicale preventive, curative, şi paleative în domeniul oncologic, desfăşurând totodată o amplă activitate de învăţământ, cercetare. Motto-ul nostru "împreună redăm speranța" este valabil încă din 1929 și continuă să-și păstreze relevanța și în zilele noastre.

Începând cu anul 2017, IOCN se alătură instituțiilor din țările europene, în adoptarea tratamentelor inovatoare când devine prima și singura instituție de profil oncologic din România, acreditată european (OECI, Organisation of European Cancer Institutes).

Centrul de Tumori Mamore, servicii de chirurgie, radioterapie și chimioterapie, Departamentul de Medicină Nucleară (unica instituție din România acreditată de către UEMS - Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști), Laboratorul de Genetică, Genomică și Patologie Experimentală, Laboratorul de Radiobiologie și Biologie Tumorală reprezintă o mică selecție din pluritatea de servicii regăsite în echipele de medici și cercetători de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.