Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”

Bulevardul Basarabia nr. 21, sector 2, București
Spital clinic

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” face parte din categoria spitalelor clinice de tip monospecialitate şi se află în administrarea autorității publice locale a Municipiului București reprezentată prin Primarul General al Municipiului București, ca ordonator principal de credite, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București ca ordonator secundar de credite, spitalul fiind ordonator terțiar de credite.

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” face parte din categoria spitalelor clinice de tip monospecialitate şi seaflă în administrarea autorității publice locale a Municipiului București reprezentată prin Primarul General al Municipiului București, ca ordonator principal de credite, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București ca ordonator secundar de credite, spitalul fiind ordonator terțiar de credite.

Din punct de vedere al clasificării în funcție de regimul proprietății, Spitalul Clinic de Copii „Dr.Victor Gomoiu” este un spital public, organizat ca instituție publică.

Din punct de vedere al clasificării în funcție de specificul patologiei, Spitalul Clinic de Copii „Dr.Victor Gomoiu” este un spital de specialitate.

Din punct de vedere al învățământului și al cercetării științifice medicale, Spitalul Clinic de Copii „Dr.Victor Gomoiu” este un spital clinic cu secții universitare.

Din punct de vedere al clasificării în funcție de competență, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” este un spital de categoria II M.

Sediul Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” este situat în Municipiul Bucureşti, Bulevardul Basarabia, nr. 21, sector 2. Ambulatoriul Integrat este situat atât în Municipiul București, Bulevardul Basarabia, Nr. 21, Sector 2 cât și în Municipiul Bucureşti, Strada Prieteniei nr. 2A, sector 3.

Populația deservită

Spitalul Clinic de Copii „Dr.Victor Gomoiu” este o unitate sanitară publică, cu personalitate juridică ce furnizează servicii medicale tuturor pacienților cu vârstă între 0 – 18 ani din Municipiul București și județele limitrofe.

Structura

Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” furnizează servicii medicale spitalicești, de urgență, ambulatorii de specialitate și paraclinice, în cadrul secțiilor, compartimentelor, cabinetelor de specialitate și laboratoarelor din structură.

Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” constituie în acelaşi timp bază de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, activități ce consolidează calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.

Tipurile de servicii medicale acordate sunt:

- cod CAEN 8610 - activitati de asistenta spitalicească ;

- cod CAEN 8622 – activități de asistență medicală specializată;

- cod CAEN 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.

Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratare și condiții hoteliere conform standardelor în vigoare.

Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialități: pediatrie, pneumologie pediatrică, cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, recuperare pediatrică, neurologie pediatrică, recuperare medicală neurologică, anestezie și terapie intensivă, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică, recuperare medicală ortopedie-traumatologie, otorinolaringologie, oftalmologie pediatrică, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală, recuperare medicină fizică şi balneologie, endocrinologie, alergologie şi imunologie clinică,psihiatrie infantilă, psihologie–logopedie, dermatovenerologie.

În afara gamei variate de servicii medicale, în spital se desfășoară activitate de educație medicală continuă și activitate de învăţământ medical universitar şi postuniversitar susținută de cadre universitare ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – București și Universitatea “Titu Maiorescu” – București precum și activitate de cercetare.

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” este spital clinic, public, de categoria II M, cu o capacitate de 202 paturi spitalizare continuă și 20 paturi spitalizare de zi, 50 paturi însoțitori, funcţionând conform Avizului Ministerului Sănătății Nr. XI/A/1547, 6665/SP/1511/07.02.2019.

Alte unități din București:
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“
Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”
Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii “Dr. Nicolae Robănescu”
Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sfântul Stelian
Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie București
Institutul Național pentru sănătatea mamei și copilului “Alessandrescu-Rusescu”
Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof.Dr.C.C.Iliescu”
Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare
Institutul Clinic Fundeni
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta
Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”
Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. Dr. N. C. Paulescu”
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București
Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”
Institutul de Fonoaudiologie si Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. Dr.D.Hociotă"
Spitalul Clinic de Urgență București
Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni
Spitalul Clinic “Dr. I Cantacuzino”
Spitalul Clinic Nr. 1 C.F.WITTING București
Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri ( S.C.U.C.P.R.A)
Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”
Spitalul Clinic ,,Prof. Dr. Theodor Burghele’’
Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București
Spitalul Clinic Colentina
Spitalul Clinic Colțea
Spitalul Universitar de Urgență Elias
Spitalul Clinic Filantropia
Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie si TBC Osteoarticular Foișor
Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan” București
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” București
Spitalul Clinic “Sf. Maria”
Spitalul Clinic De Urgență “ Sf.Pantelimon”
Spital Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr.Victor Babeș”
Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
Spitalul Clinic CF Nr. 2 București
Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca"
Spitalul Universitar de Urgență București