ROVAC

Ministerul Sănătății a implementat, în perioada 01.10.2019 – 30.11.2023, proiectul „Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde în Ministerul Sanătății ce optimizează procesele decizionale privind activitatea de vaccinare în România – ROVAC”, cod proiect 129721. Valoarea totală a proiectului a fost de 21.915.927,05 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European a fost de 18.405.842,15 lei.

Obiectivul general al proiectului a fost de a întări capacitatea sistemului de sănătate publică în implementarea programelor naționale de vaccinare, având drept scop principal creșterea nivelului de acoperire vaccinală în populația generală, prin elaborarea de proceduri, metodologii, strategii, asigurarea de infrastructură și pilotarea de modele de bune practici, respectiv promovarea publică a acestora.

Activitățile proiectului s-au desfășurat cu succes, fiind atinse obiectele asumate. Între cele mai importante rezultate menționăm următoarele:

  1. Elaborarea Strategiei Naționale de Vaccinare 2023-2030 și diseminarea acesteia în cadrul unor workshop-uri, desfășurate online și offline. La acestea au participat peste 800 de specialiști din domeniul medical, fiind discutate modalitățile de implementare a strategiei la nivel local, monitorizarea indicatorilor de vaccinare, identificarea unor exemple de succes ale campaniilor de vaccinare. Totodată, au fost discutate și identificate soluții la problemele cu care se confruntă medicii de familie în activitatea de vaccinare.
  2. Realizarea Campaniei de comunicare, care a avut drept scop conștientizarea asupra importanței vaccinării. Obiectivele propuse în cadrul acestei campaniei au fost atinse după cum urmează:

MEDIA – în perioada august-octombrie 2023 s-au difuzat 2.564 spoturi TV și 579 spoturi radio, iar campania a atins în mod eficient atât populația generală cât și grupurile vulnerabile.

ONLINE – în perioada august-octombrie 2023, campania a fost difuzată pe Youtube, Facebook și 50 de site-uri. Pe Facebook, cele 50 de postări au generat aprox. 170.000 interacțiuni cu utilizatorii. Pe cele 50 de site-uri, bannerele animate au generat aproximativ 20 milioane de afișări.

Relații publice – în perioada august-octombrie 2023 s-a desfășurat o campanie cu ajutorul a 31 de persoane cu largă notorietate publică (influenceri), care au postat experiențele lor de viață referitoare la vaccinare. Postările acestora au fost vizualizate de peste 2 milioane de persoane.

  1. Organizarea de reuniuni de informare și educare a părinților cu privire la vaccinare, precum și de creșterea gradului de vaccinare în rândul comunităților vulnerabile în 20 de județe prioritare. În cadrul reuniunilor, la care au participat sute de părinți, inclusiv din grupuri defavorizate, au fost discutate beneficiile vaccinării, importanța informării corecte a populației despre această activitate esențială de sănătate publică.
  2. Realizarea programului de formare și perfecționare profesională în domeniul dezvoltării politicilor, strategiilor și programelor instituționale de vaccinare. Programul are rolul de a contribui la îmbunătățirea și aprofundarea cunoștințelor, dezvoltarea competențelor, aptitudinilor și abilitaților pentru o mai bună îndeplinire a atribuțiilor de serviciu a personalului din cadrul aparatului de specialitate al Ministerului Sănătății și a unităților aflate în subordine.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Distribuiți această pagină